Amintiri din \"copilarie\"

Adevărat vă spun că oricine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea. (Luca 18:17)

Eram cu nepotul meu la mare. El avea 10 ani, iar eu eram "nou-născut~ în credinţa adventistă, exprimându-mi dragostea faţă de Dumnezeu în ori­ce ocazie. Ne jucam pe malul mării şi culegeam scoici de toate formele şi rnărimile. Nepotul meu, privind în larg, şi-a exprimat dorinţa de a vedea o meduză. Imediat mi-am pus credinţa la lucru şi i-am propus să ne rugăm lui Dumnezeu pentru a ne da această ocazie minunată, cu promisiunea că o vom lăsa în mediul ei natural, Ne-am aşezat în genunchi pe nisip şi L-am rugat pe Dumnezeu să aducă la mal o meduză vie, pentru nepotul meu şi chiar şi pentru mine, căci nici eu nu văzusem o meduză în realitate.

După rugăciune, am fost nerăbdători să vedem răspunsul lui Dumnezeu.

Ce credeţi? Ne-a răspuns Dumnezeu? Da! Aproape că nu-mi venea să cred.

Imediat am luat un pahar mare de plastic şi am pescuit-o cu apă cu tot. Ne uitam la ea uimiţi, cât de transparentă era de i se vedea şi tubul digestiv de culoare verde. Nepotul meu m-a rugat să-l las s-o ia acasă, dar i-am adus aminte ce I-am promis lui Dumnezeu. Aşa că ne-am luat rămas-bun de la meduză şi am lăsat-o înapoi în valurile mării. I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru creaţia Lui minunată şi pentru marea dragoste faţă de copiii Lui.

Am avut o experienţă asemănătoare la munte, cu un cuib uriaş de pe hornul primăriei. Treceam prin centrul satului, când nepotul mi-a atras atenţia asupra cuibului. "Precis este un cuib de barză," i-am explicat eu. Cu această ocazie, el şi-a exprimat dorinţa de a vedea o barză în cuibul ei. Având experienţa anterioară, am crezut că Dumnezeu Îşi va arăta preocu­parea Sa faţă de dorinţele lui copilăreşti. Ne-am oprit din drum, i-am prins mânutele în mâinile mele şi ne-am aplecat capetele în rugăciune: "Doamne, dacă este voia Ta, Te rugăm să ne arăţi al cui este acest cuib uriaş, ca să ne putem bucura împreună de ceea ce Tu ai creat. Vrem să vedem o barză în acest cuib. În numele şi în meritele Fiului Tău Te rugăm! Amin!"

De data aceasta, El ne-a răspuns când ne-am întors spre casă, pe-nse­rate. Era acolo o familie întreagă de berze. Ne-am bucurat că Dumnezeu ne-a arătat mai mult decât am cerut noi. Şi uite aşa ne-am petrecut toată vacanţa, având zilnic câte o experienţă minunată cu Dumnezeu.

"Dumnezeu este binevoitor şi gata să asculte rugăciunea pornită din sin­ceritatea inimii celui mai umil dintre copiii Săi ... Este privilegiul nostru acela de a bea cu îndestulare din izvorul iubirii nemărginite." (Calea către Hristos, p. 79)

Iulia Margareta Grocea, Timişoara, Banat