Un copil al lui Dumnezeu

Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu. (Apocalipsa 21:7)

În ultimul timp, pe măsură ce avansez în lectura Bibliei, preţuiesc tot mai mult latura ei practică de îndrumar ideal pentru convieţuire a noastră şi mă conving de actualitatea, de fapt de perenitatea, recomandărilor ei con­crete, de ordin moral, care ne ajută în însănătoşirea comportamentului faţă de semeni. Modelele biblice de oameni plăcuţi lui Dumnezeu rămân la fel de viabile prin secole şi milenii şi le-am asimilat printre preferinţele de suflet. Am înţeles că, asemenea lor, şi astăzi există copii ai lui Dumnezeu. Astfel, am început să-mi doresc să-i cunosc, să pot înţelege, chiar şi de la distanţă şi prin vălul nevredniciei mele, dar prin fericita înlesnire dată de faptul că îmi sunt contemporani, cum arată şi cum se poartă astăzi copiii Lui iubiţi. M-am rugat pentru asta şi am fost copleşită de răspuns, de frumuseţea în­ţelepciunii cu care El ne conduce prin oamenii Săi aleşi, care adesea trec neobservati de trufia acestei lumi, prin destine modeste şi senine, dar de o splendoare sufletească şi de o trăinicie a credinţei care poartă aceleaşi în­semne duhovniceşti atemporale ca şi un Iosif, un Daniel, un Ioan ... Astfel, am observat cum e posibilă armonizarea, pe parcursul unei vieţi întregi, a gândurilor, trăirilor, vorbelor, dorinţelor şi faptelor lor, a întregii lor vieţuiri cu voia divină.

Şi, pentru că asemenea oameni sunt modele de urmat, e bine să le facem cunoscute numele; aşadar, dintre cei pe care i-am descoperit astfel, voi vorbi aici, pe scurt, despre domnul Ion Cristescu - mai exact despre o preţioasă trăsătură a caracterului său. Acest octogenar mărunţel, om evlavios, în­cercat de viaţă şi de tăvălugul istoriei comuniste, este un autodidact prin studiul Bibliei. Predică înduioşător şi e capabil să răspundă frământărilor celor mai tineri şi şcoliţi, apelând la textul Scripturii, care îi este atât de aproape de suflet. Vorbeşte cu blândeţe şi, mai ales, gândeşte cu blândeţe. Aş spune că, în lumea în care trăim, calitatea umană care, prin inefabilul ei, e cea mai expusă la spiritul grosier lumesc, este blândeţea, Ea e cea prin care respectul şi dragostea de semeni se traduc în comportament. Ea iradi­ază acea căldură umană care însufleţeşte faptele şi vorbele noastre. Ea dă senzaţia calmă de frăţietate. Şi, aşa cum portretul Mântuitorului, model suprem al creştinului, nu ar putea fi complet fără ea, nici statutul nostru de copii ai Lui nu poate fi conceput fără această lumină caldă venită din interior, numită blândeţe ..

Corina Matei, Muntenia