I-a făcut rugăciuni, şi Domnul, lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererile. (2 Cronici 33:13)
Eram în primul an de liceu când profesoara de limba română ne-a predat lecţia cu titlul Ţiganiada, de Ion Budai-Deleanu. Am învăţat-o şi, pentru că nu aveam notă, în ora următoare, profesoara m-a ascultat. După ceva timp, am fost surprinsă nepregătită la o lucrare de control. Dar colega de bancă m-a ajutat şi am obţinut o notă bună. Aşa că m-am culcat pe-o ureche, ştiind că la limba română am deja două note. În trimestrul respectiv nu am mai învăţat la română, concentrându-mi atenţia asupra celorlalte materii.
A venit perioada tezelor. Profesoara a făcut recapitulare, dar nici măcar atunci nu mi-am făcut timp să învăţ şi aşa am ajuns la teză cu o singură lecţie învăţată: Ţiganiada. În ziua tezei, profesoara ne-a anunţat că vom fi împărţiţi pe trei rânduri şi vom primi câte un subiect pentru fiecare rând. A scris pe tablă subiectele, ultimul fiind Ţiganiada.
Clasa era formată din trei şiruri de bănci cu câte doi elevi în fiecare bancă. Eu stăteam în şirul de bănci de lângă fereastră. La fiecare lucrare de control, numărătoarea începea de la fereastră. Asta însemna că şirul de elevi de lângă fereastră era numărul unu. Acum, eu ştiam doar subiectul care ar fi trebuit repartizat la numărul trei.
În timp ce profesoara dădea ultimele explicaţii, am început să mă rog: Doamne, ştii că nu am învăţat decât o lecţie. Ar fi trebuit să învăţ tot trimestrul, dar pur şi simplu nu am învăţat şi am mare nevoie să mă ajuţi şi să faci în aşa fel încât profesoara să înceapă numărătoarea de la perete. Te rog mult, ajută Tu să-mi cadă subiectul pe care îl ştiu. În timp ce mă rugam, profesoara ne-a anunţat că începe numărătoarea rândurilor de la perete, nu de la fereastră şi astfel eu am primit subiectul numărul trei.
I-am mulţumit lui Dumnezeu că mi-a dat unica temă pe care o ştiam şi am început să scriu. Am obţinut nota 9 la teză. Nu am fost niciodată genul de om leneş, dar la data respectivă chiar asta am făcut. Sunt omul care crede că trebuie să-şi facă datoria. Consider că în această întâmplare nu mi-am făcut-o. Dar Dumnezeu a răspuns rugăciunii mele, chiar dacă nu meritam.
De multe ori, din cauza neglijenţei, a inconsecvenţei, ajungem în situaţii limită şi strigăm după ajutorul lui Dumnezeu. Răspunsul Lui e încă o mustrare pentru noi. Dar alteori, când ne împlinim toată datoria, credem că suntem îndreptăţite să primim răspuns la cererile noastre. Să nu uităm astăzi că El va răspunde la rugăciunile care sunt spre mântuirea noastră ... Aşa e voia Sa!
Mirela Creţu, Drobeta- Tumu Severin, Oltenia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu