Minunea Lui în viaţa mea
Pentru mulţi am ajuns ca o minune, dar Tu eşti scăparea mea cea tare. (psalmii 71:7)
Fiecare clipă trăită este un strop de har picurat cu grijă din imensa dragoste a Cerului. Purtate fiind de iureşul vieţii cu problemele ei mereu nerezolvate, uităm uneori că fiecare clipă în care viaţa poposeşte în trupul nostru este o mare minune dăruită de cer şi trebuie s-o trăim ca atare.
Cu opt ani în urmă, simţeam că viaţa mea se rostogoleşte, purtată de măruntele ei probleme, fără a avea puterea de a mă opri, de a medita. Strigam cu disperare către cer după ajutor. Dacă eu nu reuşeam să mă opresc, L-am rugat pe Dumnezeu s-o facă. Nici nu mi-am imaginat cum o va face.
Şocul aflării unui diagnostic crunt a pus o frână puternică vieţii mele tumultoase. A trebuit să mă opresc, să-mi încredinţez viaţa în mâna Lui şi să merg înainte. Numai Dumnezeu te poate ajuta să fii conştientă de binecuvântările Sale, acolo unde cei din jur văd numai nenorocire.
M-am bucurat de un an de linişte cerească. A fost un an plin de suferinţă: o operaţie mutilantă care a durat 7 ore şi 8 cure de citostatice, destul de grele. Dar pacea pe care am primit-o de la El m-a făcut să văd totul ca fiind o mare binecuvântare. Nu mă consider o persoană puternică, în ciuda faptului că mulţi cred asta. Eu cred că Dumnezeu Şi-a arătat slava Sa prin suferinţa mea. El a fost Cel Tare şi pentru aceasta mă pot declara fericită.
Să punem stop iureşului vieţii, să păstrăm liniştea câteva clipe, ca să-L putem auzi pe El. Dacă nu o facem, dar ne dorim aceasta, s-ar putea să fim oprite într-un mod nu tocmai plăcut.
Clipele prezente sunt clipe solemne. Cerul face eforturi disperate de a ne atrage atenţia, fiind nevoie uneori de zguduiri puternice. M-am simţit privilegiată şi iubită prin atenţia care mi s-a acordat atât din partea Cerului, cât şi din partea semenilor mei. Am învăţat din experienţă că viaţa trebuie trăită în compania Cerului. Oricât ar fi viaţa de lungă, tot ca un vis va părea şi este cel mai important ca pe parcursul fiecărei zile să fim într-o relaţie de prietenie cu Dumnezeu, astfel încât oricând va fi momentul final, să fim impâcate cu El.
Suntem create să trăim veşnic. Să nu ne mulţumim vreodată cu mai puţin. Să trăim pe acest pământ cu gândul că Dumnezeu aşteaptă cu dor să ne ia acasă, să ne elibereze de toate consecinţele păcatului şi să ne ofere bucuria de a petrece veşnicia împreună cu El. Aceasta înseamnă să creştem la infinit în cunoaşterea lui Dumnezeu, în dragoste, în bucurie, în dezvoltarea talentelor cu care ne-a înzestrat pe fiecare, în relaţii armonioase unii cu alţii.
Adriana Ocneanu, Craiova, Oltenia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu